1. Strigă Dumnezeu și astăzi
Da' parcă strigă-n pustiu
Că-s multe urechi închise,
N-aud glasul Celui viu.
Dar și ochii-n astă vreme,
Sunt cu solzi acoperiți
Și nu-L văd pe Cel ce strigă:
„Vă chem să vă pocăiți!"
2. „E aproape Împărăția,
Și nu vei putea intra
De nu-ți cercetezi umblarea,
Aici jos vei rămânea.
Tu sfințește-ți azi viața
Pentru că nimic spurcat
Nu va intra în cetate
Nimic din ce-i întinat!"
3. Căci e vremea de pe urmă,
Cei mai mulți vor fi amăgiți
Și puțini vor fi aceia,
Puși deoparte și sfințiți
Puși deoparte pentru Domnul
Chiar de-ar fi batjocoriți
Fericiți că pentru Isus
Ei vor fi chiar prigoniți.
4. Și cu inima predată
Doar Domnului Savaot
S-au lipit doar de Stăpânul,
Căci la doi stăpâni nu pot
Ori cu Domnul ori cu lumea,
Nu se poate amestecat
Dumnezeu cere sfințenie,
Pentru Domnul consacrat.
5. Are Dumnezeu și astăzi
Cum avut-a și-n trecut
Rămășiță Sfântă aleasă,
Așa cum El a cerut.
Când poporul lui Israel
S-a stricat și s-a spurcat
Leviții au stat deoparte
La vițel nu s-au închinat.
6. Nu s-au închinat la idol,
Au ales pe Dumnezeu
Să-L slujească în sfințenie
Și la bine și la greu.
Vreau ca să fiu rămășița
Și Mireasa Domnului
Vreau ca și eu să fac parte
Din aleșii cerului.
7. Dar Te rog ajută-mi Doamne,
Căci eu singură nu pot
Dă-mi putere Tată zilnic,
Ajută-mi crucea să-mi port.
Vreau să ajung în veșnicie,
Vreau Isuse Domnul meu
Să fiu cu Tine în vecie,
Tu al meu și eu al Tău!