1. Patima limbii duce la surzire,
duce la orbire,
duce la slăbire.
Glasul luminii nu-l mai auzi.

R: Pune, Doamne-o strajă
sfântă gurii mele,
ca să nu-mi rostească
gândurile rele.
Ci-adevărul sfânt
din al Tău Cuvânt
pururi să-l rostească
pe pământ.

2. Patima limbii duce la șchiopare,
duce la-ntinare,
duce la uitare.
Calea iubirii n-o mai cunoști.

3. Patima limbii duce la durere,
duce-n mări de fiere,
stoarce-orice putere.
Cerul vieții nu-l mai ajungi.

4. Frânge-ți pornirea limbii-n orice clipă,
să nu faci risipă,
nu rosti în pripă
gânduri născute-n inima ta!

I: Cântările Harului, volumul 7, cântarea 262.