Ochii Tăi, iubit Isus
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 5  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DanielNic94 in 25/09/2023
    12345678910 0/10 X
1. Ochii Tăi, iubit Isus,
Mă privesc, mă privesc,
La venit ca și la dus,
Mă-nsoțesc, mă-nsoțesc
Să nu poată cel dușman
Nicidecum, nicidecum,
Să mă prindă-n laț viclean,
Pus în drum, pus în drum.

2. Mâna Ta de veșnic har
M-a cuprins, m-a cuprins,
Focul sfânt pe-al vieții-altar
L-a aprins, l-a aprins
Ca să ardă ne-ncetat,
Mai frumos, mai frumos,
Să-Ți slujesc cu-adevărat
Credincios, credincios.

3. Duhul Tău mângâietor,
Orișicând, orișicând,
Să mă facă roditor,
Bun și blând, bun și blând.
Ca să pot pân-la sfârșit,
Să mă-nchin, să mă-nchin,
Ție Domnul meu iubit,
Pe deplin, pe deplin.

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 199.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 219
  • Export PDF: 38
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni