1. De credem în Isus
cu inimă curată,
noi singuri nu suntem
prin lume niciodată.
R: El e cu noi,
El e cu noi,
prin încercări și prin nevoi,
Isus este cu noi.
2. De-I dăm cu-adevărat
viața noastră-ntreagă,
El pururi ne va fi
Comoara cea mai dragă.
3. De-I ascultăm supuși
Cuvântul sfânt prin lume,
spre adâncimi de har
mereu o să ne-ndrume.
4. Și toată slava Lui
e-a noastră moștenire,
de rămânem în El,
statornici, prin lume.
I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 32.