1. Cu cât mă-mpărtășesc din soare,
mi-e mai străină noaptea mea,
dar după fiecare seară
re-ntoarcerea mi-e tot mai grea.
Din ce mă nalț mai sus cu Tine,
cobor tot mai puțin spre lut,
dar după fiece cântare,
mi-e sufletul tot mai tăcut.

2. Din ce m-apropii de plecare,
simt mai ușor oricare pas,
dar după fiece răbdare,
sunt mai puțin ce-am mai rămas.
Cu cât am mers mai singuratic,
simt vorbele tot mai pustii,
dar după orice despărțire,
iubirile mi-s tot mai vii.

3. Cu eul mistuit de patimi,
despătimind, am ispășit,
dar din cenușa strălucită
un eu ceresc mi-am înnoit,
iar astăzi când sfârșesc urcușul
și nu mai am să lupt nicicând,
îmi pare parcă rău, Isuse:
ce fericit eram luptând!

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 63.
Autor text: Traian Dorz.