1. Floarea dragostei când crește,
/: veșnic nu se ofilește, :/
ci se nalță mai deplină
/: până-n Țara de lumină. :/

2. Focul dragostei când vine,
/: veșnicia-ntreagă ține, :/
căci în Dumnezeu își are
/: sfânta lui înflăcărare. :/

3. Râul dragostei curate,
/: ca să sece, nu mai poate. :/
Domnu-i este obârșia
/: și inundă veșnicia. :/

4. Fă-mă, Tu, deplin iubire,
/: să m-avânt spre-nveșnicire, :/
să-Ți slujesc, să-Ți fiu comoară,
/: Doamne, numa-n dor și pară. :/

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 223.