1. Doamne, Te laud pe Tine!
Tu ești al meu Dumnezeu!
Cât e de bine cu Tine,
Chiar și-n necazul cel greu.
Prezența Ta minunată,
E de ne-înlocuit!
Cu Tine-ncep dimineața,
Și merg pân' la asfințit!
R: Doamne, Te laud pe Tine,
Te-ai dăruit pentru mine,
Și viață eu azi pot avea!
Doamne, Te laud pe Tine,
Cu glasul meu voi cânta,
Lumea întreagă să știe:
Ce mare e iubirea Ta!
2. Doamne, Te laud pe Tine!
Tu ești al meu Tată Sfânt!
Să mă răscumperi pe mine,
Te-ai coborât pe pământ,
Prin Fiul Tău, ce în lume,
Pe cruce a fost jertfit;
O, acest lucru îmi spune,
Ce mult eu am fost iubit!
3. Doamne, Te laud pe Tine!
Ca un fiu răscumpărat!
Eliberat de rușine,
Și cu păcatul iertat.
Ai zdrobit jug și robie
M-ai scos din lumea cea rea;
Și astăzi cu bucurie,
Liber, Ție-Ți pot cânta!