1. Cei ce-odihnesc în Domnul, nici unii n-au murit,
ci dorm frumos ca după o muncă fericită.
Pe chipul lor cel veșnic e-un zâmbet strălucit,
/: lăsat de datoria cu dragoste-mplinită. :/

2. Priviți acum, când drumul Ia capăt le-a ajuns,
cât de măreț e cerul în care ei intrară
în sfintele lor umbre ce soare-a fost ascuns,
/: și cât de sfinte urme prin lume ei lăsară. :/

3. Nu-ți pese de viață, ostaș al lui Hristos,
o clipă nu sta-n cumpăt a ți-o jertfi iubirii,
nu-i mausoleu pe lume slăvit și glorios,
/: cât cel În care-Și nalță Isus Hristos martirii. :/

4. Nu-ți pară rău de moarte, viteaz al lui Isus,
căci moartea-i o clipită, dar slava-i nemurire.
Nu înaintea morții, ci după ea ți-a spus
/: Hristos că te așteaptă a slavei răsplătire.

5. Cei care mor în Domnul - și pentru El, sunt vii,
mai vii ca toți eroii oricăror alte sfere,
ei strălucesc pe-ntinsul Întregii Veșnicii,
/: cu slava-n care-i nalță Întâia Înviere. :/

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 350.
Autor text: Traian Dorz.