Cei ce-au mărturisit
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 5  |  Tematica: Înmormântare
Resursa adaugata de Corneliu_Bujorean in 27/10/2023
    12345678910 0/10 X
1. Cei ce-au mărturisit pe Mielul
și-au fost junghiați ca niște miei,
fiind mutați la Domnu-n slavă,
cu El în ceruri sunt și ei.

R: Fie-n veci fericit,
cel ce moare mântuit,
fie-n veci cu Hristos,
cel ce moare credincios.

2. Cei ce-au umblat pe calea strâmtă,
prin chinuri și cu jugul greu,
au moștenit făgăduința
și sunt acum cu Dumnezeu.

3. Cei ce-au trecut până la moarte,
prin orice ape și-orice foc,
dar nu s-au despărțit de Domnul
- acuma-s în același loc.

4. Cei ce s-au despărțit de lume,
unindu-și viața cu Isus,
au și ajuns moștenitorii
Ierusalimului de Sus.

5. Cei ce-au răbdat smeriti ocară
și suferinți pentru Hristos,
sunt fericiți în Sfânta Țară
cu Domnul lor cel credincios.

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 352.
Autor text: Traian Dorz.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 221
  • Export PDF: 38
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni