Părtășia e pecetea
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 5  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Corneliu_Bujorean in 03/11/2023
    12345678910 0/10 X
1. Părtășia e pecetea
cea de aur a iubirii,
ea ne pune peste inimi
semnul îndumnezeirii.
Ea ne face dulce munca
ea cuvântul drag ni-l face,
prin ea știm că fericirea
nu-i în lupte ci-i în pace.

R: Părtășia, părtășia,
Doamne să ne-o dai,
/: prin ea crește bucuria :/
și trăim în rai.

2. Părtășia-i sărbătoarea
inimilor înfrățite,
ea singurătății noastre
îi dă aripi însorite.
Ea ni-e luntrea ce ne poartă
pe-a iubirii blândă mare,
pân-la țărmul Veșniciei
într-o dulce-mbrățișare.

3. Părtășia-i hrana scumpă
a singurătății mele,
ea hotarul păcii-l mută
până dincolo de stele,
Ea cuprinde lumea-ntreagă
într-o dulce-mbrățișare,
Dumnezeul meu, așeaz-o
între frați și-ntre popoare.

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 295.
Autor text: Traian Dorz.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 170
  • Export PDF: 38
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni