Cum se vor face ?
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 6  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de BogdanVasile98 in 03/11/2023
    12345678910 0/10 X
1. Cum se vor face alte ceruri,
cum se va face alt pământ?
Așa cum s-au făcut acestea
prin viul lui Hristos Cuvânt!
Așa cum s-a făcut-nnoirea
unui născut din Dumnezeu,
printr-o minune și-ntr-o clipă
și fără nici un fel de greu...

2. Va fi-n minunea Înnoirii
ceva măreț și fericit,
tot ce-a fost vechi va fi-ntr-o clipă
trecut, schimbat și strălucit,
așa ușor va fi aceasta
cum soarele răsare-ușor,
cum blând se face primăvara,
cum dulce iese un izvor...

3. O, cum va fi viața nouă
în care vom pătrunde-atunci?
Un imn, o dragoste, o slavă,
în stări de îngeri, ori de prunci?
Azi nu știm, dar ferice-acela
ce crede-acum, trăind frumos,
căci el va fi atunci acolo
'nălțat-nnoit lângă Hristos.

I: Cântările Harului, volumul 6, cântarea 58.
Autor text: Traian Dorz


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 151
  • Export PDF: 38
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni