1. Atinge-mi gura necurmat,
o, Domnul slavei mare,
și pune-n ea cu-adevărat
Cuvântul Tău cel tare
Cuvântul Tău, Cuvântul Tău,
Cuvântul Tău cel tare.

2. Să nu mai pot rosti nicicând
cuvintele străine
de adevărul Tău, ci blând
să spun mereu de Tine.
să spun mereu, să spun mereu,
să spun mereu de Tine.

3. Cu flacăra iubirii vii,
din stare umilită,
să-nalț pe albe armonii
Ființa Ta slăvită.
Ființa Ta, Ființa Ta,
Ființa Ta slăvită.

4. De jertfa și venirea Ta
și slava-Ți necuprinsă,
să pot vorbi, să pot cânta
c-o inimă aprinsă.
C-o inimă, c-o inimă,
c-o inimă aprinsă.

5. Atinge-mi gura, neoprit,
și-ntreaga mea ființă,
să aibă harul Tău sfințit,
prin mine, biruință.
Prin mine, prin mine,
prin mine, biruință.

I: Cântările Harului, volumul 6, cântarea 136.