1. Se bate miezul nopții în lumea de păcate,
Iar zorii dimineții parcă-s așa departe,
Se luminează bolta de stele căzătoare,
Și pe pământ e beznă din ce în ce mai mare.
R: /:Luptați pentru credința
Dată sfinților odat'
Ea aduce biruința
Celor care s-au luptat! :/
2. Lumini se văd puține, puțini cei ce veghează,
Încet prăpădul vine și rău-naintează,
Mulți dorm în nepăsare și-n somn îi prinde moartea,
Dar voi vegheați fecioare, curând vine dreptatea.
3. Nu cei ce-s azi pe culme vor moșteni vecia,
Ci-acei ce plâng în vale și-așteaptă pe Mesia,
Nu cei ce merg la idoli și le-aduc închinare,
Ci-acei ce-și scaldă-n lacrimi a lumii nepăsare.
4. Vegheați să nu se stingă a candelei lumină,
Păstrați ulei în vase, El, Domnul, stă să vină,
Nu vă uitați la bezna ce-a-nfășurat pământul,
Vegheați întotdeauna, păstrați curat veștmântul!