Sunt doar un rob
Autor: Felicia Damian  |  Album: Reflexiile Humei  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Apifelix.76 in 19/11/2023
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
1. Sunt doar un rob și-n fața Ta mă-nchin,
Un pumn de lut străin și pelerin,
Sunt vas în care-ai pus comori cerești,
Copil al Tău, Doamne Isus, Tu mă numești!

R: Ești Dumnezeu și toate Tu le știi,
Atotputernic ești din veșnicii,
Nu-i nimeni sus în cer și pe pământ,
Atât de bun, de iubitor, măreț și sfânt!

2. Tu locuiești în cerul preaînalt,
Cu-nțelepciune toate le-ai creat,
Cu dragoste mă strângi la piept mereu,
Și ai murit pe Golgota în locul meu!

3. Rătăcitor am fost, rănit, pribeag,
M-ai căutat și m-ai primit cu drag,
De-atunci Îți cânt, o, Domnul meu, Isus,
Că harul Tău în încercări îmi e de-ajuns!

4. Cum aș putea mai mult să-ți mulțumesc,
Când tot ce am din mâna Ta primesc?
Te-ai coborât din cerul infinit,
Să mori pe lemn, atât de mult Tu m-ai iubit!

5. Mă plec smerit și caut fața Ta,
În încercări, știu, nu mă vei lăsa,
Nu-i nimeni pe pământ mai fericit,
De-aceea-Ți cânt, că-n jertfa Ta sunt mântuit!

6. Ești Dumnezeu și toate Tu le știi,
Atotputernic ești din veșnicii,
Nu-i nimeni sus în cer și pe pământ,
Atât de bun, de iubitor, măreț și sfânt!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 236
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni