1. Ce mir ceresc este iubirea,
ce sfânt e tot ce-n ea e uns,
tot ce-i din ea ne dă sfințirea,
tot ce dă ea ne e-ndeajuns.

R1: Cei doi bănuți ai ei ni-e darul
mai mult ca sute de averi,
un strop al ei ne umple-altarul
cu zări de veșnice-nvieri.

2. Paharul ei de apă rece
ne-alină orice foc ascuns,
ne-alină setea și ne-o-ntrece
și-n toate căpătăm de-ajuns.

R2: Talantul ei câștigă-o sută
și-o mie de-alți talanți de preț,
o zi cu ea e mai plăcută
ca poate anii-ntregii vieți.

3. Fărâma ei de pâine bună
ne satură desăvârșit,
și jugul dus cu ea-mpreună,
ca orice tron, e mai slăvit.

R3: Ce-nalt Tabor este-al Iubirii,
ce sfânt al ei Ierusalim,
prin ea-nfiați Dumnezeirii,
nu mai întoarcem, nici murim.

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 334.
Autor text: Traian Dorz.