Te slăvim, Isuse, iar
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 6  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de BogdanVasile98 in 22/11/2023
    12345678910 0/10 X
1. Te slăvim, Isuse, iar,
căci un nou izvor de har
azi spre noi ți-ai revărsat
mai frumos și minunat.
Viața iar ne-ai fericit,
fii slăvit, o, fii slăvit!

2. Te slăvim, Isuse-n cânt,
c-un mai viu și sfânt avânt,
căci mereu, mereu spre noi
Îți reverși noi haruri noi,
ca s-ajungem la zenit,
fii slăvit, o, fii slăvit!

3. Te slăvim și Te slăvim,
căci din Tine noi trăim.
Tot ce-avem și vom avea,
totul este-n jertfa Ta.
Cântul nostru-i nesfârșit:
fii slăvit, o, fii slăvit!

I: Cântările Harului, volumul 6, cântarea 287.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 127
  • Export PDF: 38
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni