Întâi iubirea Ta
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 6  |  Tematica: Mântuire
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 23/11/2023
    12345678910 0/10 X
Referințe
1. Întâi iubirea Ta ne-a căutat,
ca să ne dai prin ea al vieţii har,
și-apoi, Isus, crescând, ne-ai învăţat
al adevărului abecedar.

R: Isus iubit, Isus iubit,
Tu-ntâi ne-ai căutat - și ne-ai găsit.

2. Întâi, prin jertfa Ta, Tu ne-ai plătit
păcatul nostru - datorie grea,
și-apoi în Templul veşnic ne-ai primit,
făpturi în care-ai pus natura Ta.

3. Întâi ne-ai scris în Cartea vieţii noi
și-n alb etern ne-ai rânduit să fim,
și-apoi cu Tine, lucrători şi noi,
măreţul Viitor din alb zidim.

4. Întâi ne-ai acordat cu harfa Ta,
și-ai pus în noi al cântului fior,
și-apoi, sfinţiți, așa-Ţi putem cânta,
Isus, cu foc, în veșnicul Tău Cor.

I: Cântările Harului, volumul 6, cântarea 375


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 380
  • Export PDF: 38
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni