Lumină fără de-nserare
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile harului - Volumul 8  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de BogdanVasile98 in 24/11/2023
    12345678910 0/10 X
1. Lumină fără de-nserare
să fie Doamne-a mea cântare.
Acordurile ei senine
să Te înalțe doar pe Tine!

R: În veci spre slava Ta
iubirea-mi va cânta,
căci Tu ești Tatăl meu,
Slăvite Dumnezeu!

2. O rouă binecuvântată,
cântarea mea de orice dată,
să-nvioreze pe oricine,
ca să Te laude pe Tine!

3. O punte dreaptă și ușoară,
cântarea mea se desfășoară
sub pașii celui care vine,
ca să Te laude pe Tine!

4. O luntre sigură și sfântă,
cântarea mea furtuni înfruntă,
pe toți să-i treacă râul bine,
ca să Te laude pe Tine!

5. Tu ești Izvorul cel fierbinte,
cântării mele, Sfânt Părinte!
Prin harul Tău o torni în mine,
ca să Te laude pe Tine!

I: Cântările Harului, volumul 8, cântarea 30.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 143
  • Export PDF: 38
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni