A Ta e biruința
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile harului - Volumul 8  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de BogdanVasile98 in 27/11/2023
    12345678910 0/10 X
1. A Ta e biruința,
Isuse preaiubit,
că-n jertfa ce-ai adus-o
păcatul ne-ai plătit.
Acum avem intrare
la Dumnezeul Drept,
pe calea cea deschisă
de lance-n sfântu-Ți piept.

R: Ai biruit, ai biruit,
Mântuitor iubit!
/: Prin jertfa Ta, deplin :/
ne-ai mântuit! Amin.

2. Din țara rătăcirii,
din starea de vrăjmași,
spre Casa părintească
ai pus ai noștri pași.
Și ne-ai poftit la masa
eternului Tău har,
ca fii născuți din Tatăl,
ca rod de pe Altar.

3. A Ta e biruința,
și pe pământ și-n cer.
Zdrobit-ai pe vecie
pe mândrul Lucifer.
Prin moarte și-nviere,
Isuse-ai câștigat
deplina biruință.
Fii binecuvântat!

I: Cântările Harului, volumul 8, cântarea 48.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 407
  • Export PDF: 38
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni