Să spui mai pe-nțeles
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile harului - Volumul 8  |  Tematica: Îndemnuri
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 01/12/2023
    12345678910 0/10 X
1. Să spui mai pe-nţeles cine-i Isus,
nu sunt de-ajuns cuvintele, ci viaţa
care-o trăieşti din zori până-n apus:
Ea Îi arată felul Său și Faţa.

R: /:Isus, ajută-mă, Isus, :/
Isus, Isus,
s-arăt oricând în mine
chipul Tău nespus!

2. Să-nalţi iubirea numai prin cuvânt,
n-o va pricepe nimenea în lume.
Ea este foc. Și focul pe pământ,
prin ce aprinde se cunoaște cum e.

3. Să lămurești: ce-i Duhul Sfânt și cum
lucrează El în suflet mântuirea,
prin vorbă n-o să poţi, căci vorba-i fum,
dar roada Lui în tine-i strălucirea.

4. Să predici doar cu limba ce e-n cer,
nu vei convinge inimi niciodată;
când felul cerului e-un adevăr
în viaţa ta, va fi-nţeles îndată.

5. Isus, Mântuitorul nostru, vrea
să-i fii acum frumoasă întrupare.
Prin ce trăim, deplin mireasma Sa
s-o ducem sfânt pe orişice cărare!

I: Cântările Harului, volumul 8, cântarea 287


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 211
  • Export PDF: 26
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni