Cel ce-i lumină
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile harului - Volumul 8  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 06/12/2023
    12345678910 0/10 X
1. Cel ce-i lumină-n faptă,
şi-n vorbă e senin,
și ţine Calea dreaptă,
e-adevărat creştin!
Lumina e Hristos,
Seninul e Hristos,
și Calea e Hristos!
Aşa-i cel credincios!

2. Cel care are cerul
în viaţă pe deplin,
și-ascultă adevărul,
e-adevărat creştin!
Căci Cerul e Hristos,
şi-I Adevăr Hristos,
nălţat din tot ce-i jos.
Aşa-i cel credincios!

3. Cel ce-a primit în sine
Cuvântul cel divin
ca apă şi ca pâine,
e-adevărat creştin!
Cuvântul e Hristos,
Puterea e Hristos,
şi Pâinea e Hristos!
Așa-i cel credincios!

4. Cel ce-n Hristos se-mbracă
nălțându-I felul lin,
și voia Lui să-i placă.
e-adevărat creştin!
Cu chipul lui Hristos,
cu felul lui Hristos
se-mbracă mai frumos
cel sfânt și credincios!

I: Cântările Harului, volumul 8, cântarea 221


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 167
  • Export PDF: 38
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni