1. Invaţă-ne să spunem DA și NU,
prin Duhul Tău, Cerescule Părinte!
Minciunii, NU să-i spunem, cum spui Tu,
și adevărului un DA fierbinte!
R: Pentru Tine, Doamne, DA,
să rostim neîncetat,
/: să se vadă voia Ta :/
și Cuvântul Tău curat
din al nostru-ntreg umblat!
2. Nicicând să nu amestecăm nimic,
amestecu-i satanică lucrare.
Așa ca boabele de grâu în spic,
să nu avem amestec în umblare!
3. Să nu-mpletim Cuvântul Tău cel sfânt
cu altă-nvăţătură: omenească!
Să nu luăm nimic de pe pământ,
când săvârşim lucrarea Ta cerească!
4. Învaţă-ne mereu, prin Duhul Tău,
să spunem simplu BINELUI pe nume,
şi răului să-i spunem simplu: RĂU,
ca toți, prin noi, să-Ţi vadă calea cum e!
I: Cântările Harului, volumul 8, cântarea 210