Ajută-mă s-aleg
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 10  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de Corneliu_Bujorean in 11/12/2023
    12345678910 0/10 X
1. Ajută-mă s-aleg ce să vorbesc,
să nu rostesc cuvinte goale,
ci pline de-adevăr dumnezeiesc,
să facă bine-oricui pe cale!

R: Doamne-ajută-mă mereu
să-Ți port adevărul greu,
/: orișicând, prin tot ce sunt, :/
să-l înalț deplin și sfânt!

2. Ajută-mă s-aleg să privesc,
ca ochii-n voie să nu-mi zboare,
ci pe-adevărul Tău să mi-i opresc,
să aibă-n ei sclipiri de soare!

3. Ajută-mă s-aleg ce să trăiesc,
să nu mă-mbrac cu fapte moarte,
ci adevărul viu să-l împlinesc,
lumina Ta deplin s-o poarte!

I: Cântările Harului, volumul 10, cântarea 17.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 282
  • Export PDF: 38
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni