1. Cu ploaia cerului divină
pe care, Doamne-o torni, prin har,
/: să moi fiinţa mea de tină, :/
s-o pun întreagă pe altar!
R: Doamne, Doamne,
ascultă-mi, Doamne,
ascultă-mi ruga,
ascultă-mi, Doamne,
ascultă-mi ruga,
în bunătatea Ta,
rugăciunea mea!
2. Să n-am nimic uscat în mine
şi-mprăştiat pe-acest pământ,
/: ci plin de viaţa cea din Tine, :/
să-Ţi pot aduce-un rod preasfânt.
3. În fericita unitate,
în Trupul Domnului Hristos,
/: să fiu topit cu-a-mele toate, :/
spre-al adevărului folos!
4. Căci Tu spui harului să plouă,
să-mi moaie bulgării uscaţi,
/: de-aceea-Ţi cer în rugă nouă, :/
spre mine ploaia Ta s-abaţi!
5. Îţi mulţumesc, căci totdeauna,
îmi dai ce-i drept cu voia Ta!
/: Cu ploaia cerului într-una :/
Tu să mă moi, să-Ţi pot cânta!
I: Cântările Harului, volumul 9, cântarea 289