1. Vreau să intru-n viața ta,
ca s-alung ce-i rău din ea;
harul meu cel felurit
să ți-l dau desăvârșit,
/: veșnic să fii fericit! :/
Vrei și tu?
Eu, Isus, Eu ți-am vorbit!
R: Vino, ascultă,
vino, ascultă!
2. Vreau lumina să-ți aprind,
de păcat să te desprind,
cerul să ți-l pregătesc,
și în trupul pământesc
/: chipul Meu să-ți dăruiesc! :/
vrei și tu?
Eu, Isus, Eu îți vorbesc!
3. Vreau în mine să te-adun,
adevărul să ți-l spun,
să te -nalț de pe pământ,
să fii mădular ne-nfrânt,
/: viu în trupul Meu preasfânt! :/
Vrei și tu?
Eu, Isus, Eu îți cuvânt!
I: Cântările Harului, volumul 9, cântarea 76.