1. Ajută-mă să-mi curăţ, Doamne,
al vieţii templu ne-ncetat,
să-Ți placă-n el, să simţi mireasma
iubirii cu adevărat!
R: Doamne, Doamne,
ascultă rugăciunea mea!
2. Pe-altarul tămâierii-ntruna
să fie-al rugăciunii jar,
iar candela vegherii sfinte,
să lumineze tot mai clar!
3. Preasfântul sfeșnic al credinţei,
să ardă viu şi nemaistins,
să biruiască orice beznă
spre slava harului ne-nvins!
4. Și chivotul ce-n el păstrează
dumnezeiescul adevăr,
aripi de heruvimi puternici,
să mi-l păzească până-n cer!
5. Doresc ca-n templul vieţii mele,
să-Ţi placă, Doamne, ca să fii,
să Te sfinţesc în El pe Tine
ca Domn și Mire-n veşnicii!
I: Cântările Harului, volumul 10, cântarea 233