1. Din sfintele-Ţi Cuvinte,
primite din Cuvânt,
niciunul să nu-mi cadă,
Isuse la pământ!
Ci toate să se-nalţe
în cerul Tău divin,
cu rod bogat şi veşnic,
spre slava Ta deplin!

2. Cuvintele de soare
pe care mi le dai,
să mă prefacă-n raze
de har ce duc spre rai!
Să vadă toţi în mine
Cuvântul întrupat,
aşa cum este-n Tine
frumos și nestricat.

3. Menirea mea în lume
e numal una, știu:
să-nalț cu foc, Isuse,
Cuvântul Tău cel viu!
Să nu las vreo frântură
din adevăru-i sfânt,
prin griji sau neveghere,
să-mi cadă la pământ!

I: Cântările Harului, volumul 10, cântarea 187