1. Ce tainicǎ-i călăuzirea Ta,
pe ne-nțelese căi ne duce!
Dar, Doamne, știm că-n har ne vei purta
spre-o-mpărǎție fǎrǎ cruce!

R1: Când azi lumină ne făgăduieşti,
Tu bezna-adâncă faci să vie.
Când Tu ne spui cǎ-n greu ne sprijinești,
ne sfarmi și bruma de tărie!

2. Fǎgǎduiești c-avea-vom biruinți,
atunci când trecem prin ispite,
dar chiar atunci vin stǎri de umilinți,
născute din căderi ivite.

R2: Când vrem să fim mai veghetori
şi mai cu spor în alergare,
atunci îngădui ceață, vânt și nori,
Și-o-mpotrivire tot mai mare!

3. Ce tainică-i cǎlǎuzirea Ta!
Ea e dreptate si iubire!
Prin ea, o, Doamne, Tu ne vei purta
spre viață şi desăvârşire!

R3: Îți mulțumim, adânc Îți mulțumim
de dragostea Ta minunată,
cǎ tainele ce astăzi nu le știm,
le vom cunoaște-n cer odatǎ!

I: Cântările Harului, volumul 12, cântarea 17.