Te laud, Turn Atotputernic
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile harului - volumul 12  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 02/02/2024
    12345678910 0/10 X
1. Te laud, Turn Atotputernic,
Părinte, Dumnezeul meu!
Mi-eşti Viul Adăpost statornic
acum prin viforul cel greu!

R: Te laud, Te laud, Te laud, Te laud,
o, Dumnezeul meu, Te laud!

2. Te laud, Sfânta mea Cetate,
Părinte, Doamne Savaot!
Săgeţi demonice-nfocate
să intre-n Tine-n veci nu pot!

3. Te laud, Stânc-Ocrotitoare,
Părinte, Dumnezeu Preasfânt!
Pe-a lumii-nvolburată mare,
în Tine-s liniştit - şi cânt!

4. Te laud azi şi-n veşnicie,
Părinte, Dumnezeu Slăvit!
Fă-mi lauda deplin să fie
spre Tine-un rug nemistuit!

I: Cântările Harului, volumul 12, cântarea 95


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 134
  • Export PDF: 24
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni