1. Duh de rugăciune de la Tine,
Doamne, să cutremure în mine
trupul, sufletul și duhul - toate!
/: Biruieşte-mă cu-a Ta dreptate! :/
R: Asta-Ți cer:
Dă-mi, Doamne, starea Ta de cer,
starea Ta de cer!
2. Toate clipele acum trăite,
Ţie, Doamne, le doresc sfințite,
să se vadă clar a Ta lumină
/: mai frumoasă și oricând deplină! :/
3. Doamne, scurtă-mi este rugăciunea,
izbăveşte-mă de slăbiciunea,
care vine și mă copleşeşte,
/: ca să pot trăi întreg cereşte! :/
I: Cântările Harului, volumul 18, cântarea 57