1. Azi, ziua a trecut,
cu nici un pas făcut
spre-un cântec nou
c-un sfânt ecou
spre slava Ta deplin,
/: o, Tatăl meu Divin! :/
R: Ajută-mi să veghez,
să nu mă-ndepărtez
de traiu-mi roditor
mai sfânt și mai cu spor!
Ca-ntreagă viața mea
să-Ți cânte, Doamne-așa:
Slăvit să fii
în cânturi vii,
acum și-n veșnicii!
2. Adânc Îți mulțumesc,
că ochii-Ți mă privesc
necontenit,
când sunt grăbit,
și mă trezești mereu,
/: să-Ți cânt, o, Tatăl meu! :/
I: Cântările Harului, volumul 14, cântarea 6.