1. Cântarea mea s-arate adevărul
în toată limpezimea Lui!
Alcătuirea ei să-nalţe cerul
și clar Cuvântul Domnului!
R: Aşa mă rog să-mi fie
cântarea tot mai vie
în adevărul minunat,
să fii Tu, Doamne, înălţat!
2. Cântarea mea să poarte semnătura,
o, Doamne-n limpezimea ei,
cum mi-o arată limpede Scriptura
cu neclintitul ei temei!
3. Cântarea mea, oricând să fie soare
în toate ale ei vibrări,
s-aprindă-n toţi spre Tine adorare
de-aproape şi din depărtări!
I: Cântările Harului, volumul 13, cântarea 349