1. Nu numai să lucrez în pietre
ci să trudesc ca să le leg,
și din străvechile lor vetre
să le desfac, să le culeg!
R: Doamne, Isuse!
2. Și una-n Tine-n sfânta-Ţi Casă
cu măiestrie să le-mbin,
să fie, Doamne, mai frumoasă
cum este-n planul Tău divin!
3. Așa Te rog acum, Isuse,
Mântuitorul meu Slăvit,
să pot trăi-a-Tale spuse,
plinindu-le desăvârşit!
4. Căci Tu, prin jertfă şi-nviere
ca să ne-aduni, pe cruce-ai stat.
Din neagra noastră-mprăştiere
în Trupul Tău ne-ai adunat!
5. Îţi multumesc cu închinare,
că m-ai chemat şi m-ai ales,
Isuse, pentru-a Ta lucrare,
spre-un fericit şi sfânt cules!
I: Cântările Harului, volumul 13, cântarea 213