Pilda celor zece fecioare
Autor: Consonantis Junior  |  Album: Pildele Împărăției  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de danjelm in 29/02/2024
    12345678910 0/10 X
1. Zece fecioare cu nerăbdare
s-au pregătit pentru-o nuntă mare.
Își luară candele, s-aștepte mirele și să îl poată întâmpina.

R1: Fiindcă mirele nu se ivea,
toate-au adormit.
Uleiul din candele e pe sfârșit, aproape se sting.
Oare-s gata, gata, gata
să-l întâmpine pe mire?
Oare-s gata, gata, gata?
Sau afară vor rămâne?

2. În miez de noapte, un strigăt tare s-a auzit și-a trezit pe fecioare,
Este momentul de-ntâmpinare: Iată-l pe mire! 'Nainte-i ieșiți!
Cinci dintre ele, ulei în vase
nu au adus, și-au cerut celorlalte.
Cele-nțelepte le-au spus să cumpere de la acei care-n piață îl vând.

R2: În timp ce acestea-au plecat, mirele-a venit.
Fecioarele înțelepte
cu el au intrat și poarta s-a-nchis.
Au fost gata, gata, gata
să-l întâmpine pe mire.
Au fost gata, gata,
gata și-au intrat la prăznuire.

3. La poarta-nchisă n-au fost primite, când au bătut, cele nechibzuite.
Le spuse mirele că nu le cunoaște, și-au fost lăsate afară plângând.
Domnul ne spune pilda aceasta
să învățăm ca oricând să fim gata.
Că nu știm ziua, ceasul și clipa
când Domnul slavei pe nori va veni!

C: Ești tu oare pregătit
să te-ntâlnești cu El,
Cu Isus, Cel care vine pe nori
să ne ducă sus în cer?

R3: Ești tu gata, gata, gata
să-L întâmpini azi pe Mire?
Ești tu gata, gata, gata,
sau afară vei rămâne?
Ești tu gata, gata, gata
să-L întâmpini azi pe Mire?
Pregătește-te, veghează și fii gata,
căci El vine!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 397
Opțiuni