Te rog, ajută-mi zilnic
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 13  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 08/03/2024
    12345678910 0/10 X
Referințe
1. Te rog, ajută-mi zilnic ca să mor,
cum ai murit, Isuse, pe pământ,
ca să trăiesc cu Tine - mai cu spor
cum Tu trăiești în cerul Tău preasfânt!

R: Să mor deplin cu Tine,
ca să trăiesc ca Tine,
/: ajută-mă mereu,
Isuse, Domnul meu! :/

2. Tu ești Modelul meu desăvârșit,
Isus - în orișice mișcare-a mea,
în tot ce-a spus Părintele iubit,
și-n toată suferința crucii grea!

3. Ca Tine vreau să fiu - nimic mai mult,
smerit și-alături jugul Tău purtând,
să pot Cuvântul Tău întreg s-ascult,
și spre un "Ghetsimani" să merg cântând!

4. Te rog, ajută-mi zilnic să mă las
condus de Duhul Sfânt, de adevăr,
să mor ca Tine, și la orice pas
ca Tine să trăiesc din tălpi la păr!

I: Cântările Harului, volumul 13, cântarea 101
- rugăciune -


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 259
  • Export PDF: 12
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni