Să nu împiedic mărturia
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 13  |  Tematica: Îndemn la veghere
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 13/03/2024
    12345678910 0/10 X
1. Să nu împiedic mărturia
de Tine-ncredinţată mie,
o, Doamne, ci să-i-nalţ solia
la unul ca și la o mie!

R: Să fiu mai treaz, să priveghez,
și când mă rog şi când lucrez!
Sub stăpânirea Ta, Isus,
să-mi fie-ntregul trup supus,
ca mărturia ce mi-ai dat
s-o-nalț mai clar și mai curat!

2. Acesta-i rostul meu în lume
ca ucenic pe sfânta-Ţi cale,
s-arăt oricând în toate cum e
orânduirea voii Tale.

3. Blândeţea Ta să fie-n mine
reală nu închipuită!
S-o vadă și s-o simtă-oricine,
că sunt lucrarea Ta sfințită!

4. Ajută-mi, trupu-n stăpânire
acum când eu străbat pământul,
să-l ţin pe-altar, cu neoprire,
mărturisindu-Ţi clar Cuvântul!

5. Îţi cer, o, Doamne-n rugăciune
să pot trăi cum Ţi-e voinţa,
în mine neoprit Tu pune
tot ce-mi aprinde-n duh credinţa!

I: Cântările Harului, volumul 13, cântarea 149


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 215
  • Export PDF: 24
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni