1. Înflăcărează-mi râvna
o, Dumnezeul meu,
să pot în umilinţă.
să Te ascult mereu!
Să pot când fac abateri,
când sunt pe-o cale rea,
să vin cu pocăinţă
în sfântă Faţa Ta!
2. Mărește-mi zilnic râvna,
să pot primi în piept
mustrarea Ta de Tată
și harul să mă-ndrept!
Să n-am împotrivire
nici cât un fir de păr,
când Tu mi-atragi fiinţa
pe căi de adevăr!
3. Împrospătează-mi râvna
spre Tine ne-ncetat,
să-Ţi împlinesc Cuvântul
c-un duh înflăcărat!
Trecând acum prin lume
să am un trai frumos,
spre slava Ta, Părinte,
și-a Domnului Hristos!
I: Cântările Harului, volumul 14, cântarea 126