Cântarea lui David (2 Samuel 22) Partea IV
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Bibliei  |  Tematica: Biblia
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 29/03/2024
    12345678910 0/10 X
1. ²⁶ Cu cel bun, Tu ești Bun, o, Doamne,
cu cel drept, drept Te porți cu el,
²⁷ cu omul cel curat, curat ești,
c-un îndărătnic, faci la fel.

R1: ²⁸ Tu mântui pe poporul care
se-apleacă-n Fața Ta smerit,
și cu puternica-ți privire
scobori pe cei ce s-au mândrit.

2. ²⁹ Tu ești lumina mea, o Doamne,
Tu-mi luminezi în noaptea grea,
³⁰ cu Tine birui oști-n-armate,
sar ziduri, prin puterea Ta.

R2: ³¹ Cărarea Domnului e sfântă,
desăvârșite-s a Lui căi,
Cuvântul Domnului curat e
scut și-adăpost la toți ai Săi.

3. ³² Căci cine-i Dumnezeu, afară
de Dumnezeul nostru sfânt?
și cine-i Stâncă-afar-de Domnul,
scăparea sufletului frânt?

R3: ³³ El mi-este cetățuia tare,
cu El cărarea dreaptă țin,
³⁴ El mersul meu ușor îl face,
și El m-așează pe nălțimi.

C: /:³⁵ La luptă mâinile-mi deprinde
țin arcul de aramă-ntins,
³⁶ O, Doamne Tu-mi dai mântuirea
prin Tine-ajung de neînvins. :/

I: Cântările Bibliei, cântarea 18
Autor text: Traian Dorz


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 156
  • Export PDF: 24
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni