Trezește-mă
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 14  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 21/04/2024
    12345678910 0/10 X
Referințe
1. Trezeşte-mă, când vezi c-am adormit,
ridică-mă la rugăciune.
Părinte-n harul Tău cel felurit,
vioi, fă-mi trâmbița să sune!

R: Trezeşte-mă prin Duhul Sfânt,
să Te înalţ, Părinte,
mereu tot mai fierbinte,
și pe Isus Hristos - cu-avânt!

2. Trezeşte-mi mintea, ca să înţeleg
a adevărului lumină,
s-o pot-nălţa în trupul meu întreg
și-n suflet orişicând deplină!

3. Trezeşte-mi inima, cum Tu mi-o vrei
împrospătată și sfinţită,
să aibă-n ea divinu-Ţi cânt temei,
de orice duh străin păzită!

4. Trezeşte-mă! Trezeşte-mi ne-ncetat
virtutea ascultării-ntruna!
Primind Cuvântul Tău cel minunat,
cu Tine să mă facă UNA!

I: Cântările Harului, volumul 14, cântarea 321


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 193
  • Export PDF: 22
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni