1. Cuvântul Tău e Adevărul,
o, Doamne, unic adevăr!
E Fiul Tău venit din cerul
cu harul pentru cei ce pier!
R1: Întreg e adevărul veșnic,
spre mântuire dăruit.
El este Soare - nu un sfeşnic
/: întotdeauna la zenit! :/
2. Ca adevăr, Cuvântu-arată
a vieţii cale clar, prin har.
e calea strâmtă, neschimbată
nu-şi mută sfântul ei hotar!
R2: Cuvântul Tău eşti Tu, Părinte,
și Fiul Tău, Isus Hristos,
El nu-i legat de-aşezăminte
/: de om - născute-aicea jos! :/
3. Cuvântul Tău l-ai scris prin oameni,
ca să nu trecem de ce-i scris.
Prin el, în noi, Tu vrei să sameni
sămânţa Ta de Paradis!
R3: Te lăudăm cu mulţumire,
Părinte, Veşnic Împărat,
trăind, ajută-ne-n sfinţire
/: să-Ţi înălţăm Cuvântul dat! :/
I: Cântările Harului, volumul 14, cântarea 293