Frumoasă-i dimineața
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cântările Harului - Volumul 15  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de Mangusta_Din_Est in 28/04/2024
    12345678910 0/10 X
Referințe
1. Frumoasă-i dimineața,
frumos e cerul limpezit,
/: dar mai frumos ca toate :/
ești Tu, Isuse Preaiubit!
Dar mai frumos ca toate
ești Tu, Isuse Preaiubit!
Isuse, Isuse!

2. Căci Dumnezeu, prin Tine,
pe toate, toate le-a făcut,
/: a Ta Ființă, însă, :/
EI dintru Sine Te-a născut!
A Ta Ființă, însă,
EI dintru Sine Te-a născut!
Isuse, Isuse!

3. Nainte de vecie
erai în Tatăl Cel Preasfânt
/: o Unitate vie, :/
neprinsă-n minte și-n Cuvânt!
O Unitate vie,
neprinsă-n minte și-n Cuvânt!
Isuse, Isuse!

4. Lucrările-s frumoase,
dar dincolo de ce-i frumos,
/: de ceruri luminoase, :/
ești Tu, Frumosule Hristos!
De ceruri luminoase,
ești Tu, Frumosule Hristos!
Isuse, Isuse!

I: Cântările Harului volumul 15 nr. 9


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 105
  • Export PDF: 22
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni