1. Orice rugăciune-i bună,
Doamne, când pe-a vieţii-mi cale
/: Ție-Ți dă întâietate
și nu darurilor Tale! :/
Amin, amin!
2. Căci nimic nu-i bun ca Tine
în Împărăţia-Ţi sfântă,
/: toate-n Tine-şi au izvorul,
şi pe Tine Te cuvântă! :/
Amin, amin!
3. Doamne, fă-mi Tu rugăciunea
să Te ceară-ntâi - şi-n toate.
/: Tu să-mi fii deplin Nevoia
astăzi şi-n eternitate! :/
Amin, Amin!
4. Orice rugăciune-mi fie
laudă şi preamărire,
/: Doamne, azi şi-n veşnicie
Tu să-mi fii ÎNTÂI - Iubire! :/
Amin, amin!
I: Cântările Harului, volumul 14, cântarea 236