Psalmul 072
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Psalmilor  |  Tematica: Biblia
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 05/05/2024
    12345678910 0/10 X
Referințe
1. ¹ Dă la alesu-Ți, Doamne, a Tale judecăți
și-a Ta dreptate sfântă i-o dă la fiul său,
căci fără părtinire va face el dreptăți
la toți nenorociții și tot poporul Tău.

2. ³ Vor duce pace munții, poporului iubit,
și dealurile-asemeni pentru dreptatea Ta.
⁴ El face-va dreptate la cel nenorocit,
zdrobind asupritorul, săracii-i va scăpa.

3. ⁵ Așa că se vor teme de Tine nesfârșit,
cât soare-o fi și luna, din neam în neam, cei vii
⁶ vor fi ca ploaia care adapă-un loc cosit,
ca stropii ploii repezi ce udă verzi câmpii.

4. ⁷ În zilele lui bune cel drept va înflori,
va fi belșug de pace pân-n-o fi lună sus.
⁸ Din mare-până-n mare doar el va stăpâni,
din Râu și până-n margini de Răsărit și-Apus...

5. ⁹ Vor genunchea-nainte-i cei care-s în pustii,
vrăjmașii săruta-vor țărâna-ngenunchiați,
¹⁰ cu daruri regii din Tarsis și-ostroave vor veni,
cu daruri mari ai Sebei și Sabei împărați.

6. ¹¹ Da, umiliți-nainte-i se vor pleca-mpărați
și toate-a lumii neamuri doar lui îi vor sluji,
¹² căci Domnul izbăvește pe cei neajutorați,
pe cei săraci ce strigă și nu-i cine-auzi.

7. ¹³ De cei sărmani și-n lipsuri avea-va milă-n veac,
cu milă viața celor săraci o va scăpa,
¹⁴ scăpa-va de-apăsare și silă pe sărac,
și scump va fi-al lor sânge în veac-naintea Sa,

8. ¹⁵ Ei vor trăi și aur din Seba îi vor da,
se vor ruga întruna din suflet pentru el
în orice zi din viață-l vor binecuvânta
¹⁶ va fi belșug în țară de grâu și de-orice fel.

9. Belșug de grâu din câmpuri și până-n vârf de munți,
cu spice clătinate ca cedrii din Liban,
și oamenii-nflori-vor cu-nseninate frunți,
ca iarba din câmpie; mai mult, cu orice an...

10. ¹⁷ Și numele-i întruna pe veci va dăinui,
cât soarele trăi-va al său nume iubit,
cu el unii la alții de bune-și vor dori,
și-a lumii neamuri toate numi-l-vor fericit!

11. ¹⁸ Slăvit să fie Domnul, și binecuvântat
El, Domnul, Dumnezeul, Cel tare-n Israel,
El, singurul, ce face minuni neîncetat
căci nimenea nu este puternic cum e El...

12. ¹⁹ Slăvit să fie Domnul... și binecuvântat
să fie sfântu-I Nume de slavă purui plin,
de slava Lui se umple pământu-n lung și-n lat,
și tot pământul spună: în veci, amin, amin!
²⁰ Sfârșitul rugăciunilor lui David, fiul lui Isai.

I: Cântările Psalmilor, Psalmul 72
Autor text: Traian Dorz


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 105
  • Export PDF: 23
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni