1. ¹ Dumnezeul slavei mele, Doamne, Doamne, nu tăcea,
² căci vrăjmașii mei, spre mine, au deschis o gură rea.
R1: Și cu limbă mincinoasă iar sunt clevetit de ei,
³ mă-nconjoară cu batjocuri, mă lovesc făr-de temei.
2. ⁴ Pe când eu le-arăt iubire, ei îmi sunt mereu vrăjmași,
- dar alerg la rugăciune... și Tu, Doamne, nu mă lași.
R2: ⁵ Ei mi-ntorc rău pentru bine, ură pentru că-i iubesc...
⁶ Pe vrăjmașul meu Tu pune-l rob la cei ce-l asupresc,
3. Fă-i să stea mereu de-a dreapta un pârâș ne-nduplecat
⁷ când va sta la judecată, el să fie vinovat.
R3: Rugăciunea lui urâtă fie ca păcatul rău,
⁸ fie-i zilele puține, să ia altul locul său.
4. ⁹ Să-i rămână-orfani copiii și nevasta fără soț,
¹⁰ fiii lui să-i pribegească, cerșetori prin lume toți,
R4: Cerce-și pâinea lor departe duși din spartul lor cămin,
¹¹ stăpânească-l creditorii, jefuiască-l cel străin.
5. ¹² Nimenea să nu-l ajute, nu mai placă nimănui,
și-n veac nimenea să n-aibă milă de orfanii lui.
R5: ¹³ Toți urmașii lui să fie nimiciți... și fiii lor
numele să li se șteargă din tot neamul următor.
6. ¹⁴ A părinților lui vină, neiertată-n veci să stea,
și neșters să stea păcatul cel făcut de mama sa.
R6: ¹⁵ Domnu-n veac să-i aibă-n față ca să-i nimicească-n veac,
¹⁶ pentrucă-a uitat să aibă îndurarea spre sărac,
7. fiindc-a prigonit pe omul cel fără noroc lipsit,
pân-acolo să omoare om cu sufletul zdrobit...
R7: ¹⁷ Îi plăcea mereu blestemul: - cadă-n capul lui mișel
n-a vrut binecuvântarea, - depărteze-se de el!
8. ¹⁸ Se îmbracă cu blestemul cum se-mbracă c-o manta,
el îi umple ca o apă, pe deplin, ființa sa.
R8: ¹⁹ De aceea-n veci blestemul să-i slujească de veșmânt,
și de brâu încins pe dânsul totdeauna pe pământ.
9. ²⁰ Asta fie de la Domnul plata la vrăjmașii mei,
și la câți vorbesc cu ură despre mine printre ei...
R9. ²¹ Însă pentru mine, Doamne, Tu cu milă să lucrezi,
pentru Numele Tău mare, să mă scapi, să mă veghezi...
10. Tu ești plin de bunătate, izbăvește-mă din greu,
²² sunt nenorocit... rănită-i inima-nlăuntrul meu.
R10: ²³ Pier ca umbra care trece... ca lăcusta-s izgonit,
²⁴ mi-au slăbit genunchii-n posturi, trupul meu e-ntreg sleit.
11. ²⁵ Am ajuns de-ocara celor care groapa mea o sap'
chiar și ei, privind la mine, clatină și dau din cap...
R11: ²⁶ Doamne-ajută-mă Tu, Doamne... scapă-mă în mila Ta,
²⁷ ei să știe c-a Ta mână, Doamne, Tu-ai lucrat așa.
12. ²⁸ Și măcar că ei blesteamă, Tu să binecuvântezi,
și măcar că vin în contra-mi, vor cădea, căci Tu veghezi.
R12: ²⁹ Fă-mi vrăjmașul să se-mbrace cu ocara ce mi-o vrea,
cu rușine să-l acoperi cum l-acopere-o manta.
13. ³⁰ Și cu gura mea pe Domnul, eu nespus Îl voi slăvi,
și în mijlocul mulțimii, pururea-L voi preamări,
R13: ³¹ Căci El totdeauna-n dreapta celuia sărac va sta
ca să-l scape de oricine l-ar lovi și apăsa!
I: Cântările Psalmilor, Psalmul 109
Autor text: Traian Dorz