1. ¹⁴⁵ Eu Te chem din suflet, Doamne-aminte ia,
ca să pot păzi orânduirea Ta.
¹⁴⁶ Eu Te chem: dă-mi darul sfintei mântuiri,
să păzesc a Tale-adânci povățuiri!
2. ¹⁴⁷ O iau înaintea zorilor și spun:
"În făgăduința Ta nădejdea-mi pun."
¹⁴⁸ Înaintea străjii nopții mă trezesc,
ca-n al Tău Cuvânt adânc să m-adâncesc!
3. ¹⁴⁹ După bunătatea-Ți ruga să mi-o vezi,
după judecata-Ți să mă-nviorezi.
¹⁵⁰ Doamne-aproape-s cei ce mișelia cat,
de-a Ta Lege viața lor s-a depărtat.
4. ¹⁵¹ Însă mai aproape ești Tu, Doamne Sfânt,
a Tale porunci tot adevărul sunt!
¹⁵² Știu de mult că toate câte-ai învățat,
pentru totdeauna, Doamne-ai așezat!
I: Cântările Psalmilor, Psalmul 119:145-152
Autor text: Traian Dorz