1. Prin cântecele mele,
Te-am înălţat, Isuse,
şi-am arătat prin ele,
comorile-Ţi nespuse!
R1: Am arătat credinţa
născută din Scriptură,
şi-am spus de stăruinţa
în dreapta-nvăţătură.
2. Am arătat iubirea
cerească de la cruce,
ce naşte mîntuirea
şi harul ce-l aduce!
R2: Am arătat puterea
ce-o ai - şi noua viaţă,
Isus, prin învierea
din sfânta Dimineaţă!
3. Am arătat divina
şi minunata cale
ce duce în lumina
orânduirii Tale!
R3: Am arătat Mireasa,
Biserica iubită,
cea una şi frumoasa,
spre nunta pregătită!
4. Am arătat Cuvântul
ce-ai spus de-a Ta venire,
când ai lăsat pământul,
'nălţându-Te-n mărire.
R4: Am arătat că este
o viaţă viitoare
pe-a harurilor creste
şi-al păcii sfinte Soare!
5. Am arătat curată
a slavei armonie,
spre Dumnezeu ca Tată,
Isuse, dar şi Ţie!
R5: Prin cântecele mele,
am vrut să fac lumină
de-aici de jos spre stele,
spre Ţara Ta divină!
I: Cântările Harului, volumul 11, cântarea 15.