Recunoștință
Autor: Nicolae Rusu  |  Album: Prinosul inimii mele - Volumul 3  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 15/05/2024
    12345678910 0/10 X
1. Vin plin de recunoștință
o, Doamne, în fața Ta,
pentru a Ta biruință
în viața și casa mea.
Îți mulțumesc că prin toate
ce de la Tine-au venit,
am înțeles încă-odată
că sunt de Tine iubit!

2. Vin plin de recunoștință
și pentru toți frații mei,
avem un Duh și-o credință,
Îți mulțumesc pentru ei!
De sunt aici sau departe
ei sunt un dar prețios,
și-n lume suntem o forță
de neînvins, prin Hristos!

3. Vin plin de recunoștință
că-n har pe toți ne-ai păstrat,
prin boli, necaz, neputință,
cu noi ai fost ne-ncetat.
Acum când anul sfârșește
și noi spre Tine privim,
Prinosul nostru-L primește,
Tată din cer, Te iubim!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 267
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni