O Domnul meu
Autor: Mirela Badea  |  Album: fara album  |  Tematica: Promisiunile lui Dumnezeu
Resursa adaugata de IonutBadea13 in 16/06/2024
    12345678910 0/10 X
1. Cu ființa mea întreaga, Te iubesc eu Domnul meu,
Și chiar dacă sunt mai mică, vreau să cred Cuvântul Tău
Tu mi-ai cercetat ființa, și mi-ai dat putere sfântă,
Să Îți cânt și să Te laud, cu a mea credință mică

R: /:O Domnul meu, o Domnul meu
Ești zilnic ajutorul meu, o Tu Isus, Tu nu ma lași
În orice zi, în orice ceas :/

2. Și când sunt în suferință, mă încred mereu în Tine
Nu mă lași în neputință, chiar de îndoiala vine,
Vreau să Te cunosc Isuse, personal ca Salvator
Și să Te urmez în viață, ca al meu Mântuitor

3. Știu că-n viața de credință, nu e totul numai flori
Dar mă-ncred în biruință, chiar de ceru-i plin de nori,
Și mă-ncred că El trimite, mii de îngeri pentru mine,
Când focul se întețește, și-ncecarea-n loc mă ține

4. Vreau să-Ți mulțumesc Isuse, că Ești Salvatorul meu
Că Ți-ai dat viața la cruce, să pot trăi veșnic eu
Și îmi pun în mâna Ta, inima și viața mea,
Și te rog Tu să mă ții, în brațul Tău în veșnicii


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 210
Opțiuni