1. În chipul Tău Isuse dulce
să mă cufund cu totu-aş vrea,
/: ca Faţa Ta desăvârșită
să strălucească-n fața mea. :/
2. Căci numai pentru-acei ce-avea-vor
curată Faţa Ta în ei,
/: în cer la nunta Ta măreață,
când Tu veni-vei o să-i iei. :/
3. În viaţa Ta nevinovată,
preschimbă-mi Tu viaţa mea,
/: ca să se-asemene ISUSE
în totul cu viaţa Ta. :/
4. Ca astfel orişicând suna-va
chemarea trâmbiţei cereşti,
/: să fiu găsit curat Isuse,
aşa curat cum Tu doreşti! :/
I: Cântările Domnului, Caietul 2, cântarea 116
Autor text: Traian Dorz