1. Să Te sfințesc ca Domn, Isuse,
nu numai ca Mântuitor.
Cu trup și duh întregi supuse
în mâna Ta folositor!
R: Să fiu ca Tine, să fiu ca Tine
în totul totului, Isus!
Ca să Te vezi mai clar în mine,
cum Tu mă vrei, cum Tu ai spus!
2. Să-mi fii Tu ținta-n toate, toate,
Model desăvârșit și plin!
Trăirea mea atuncea poate
să Te înalțe mai senin!
3. Să trag la jug cu stăruință,
la jugul Tău cel minunat,
cu Tine-alături, cu credință,
învăț smerenia-n umblat!
4. Să simt trimiterea deplină,
cum Tu ai fost trimis din cer
de Tatăl: Cale și Lumină,
să fiu lumină și-adevăr!
5. Aceasta-mi este ruga vie
în orice loc și-n orice timp.
Să fiu ca Tine pe vecie,
și să nu pot ca să mă schimb!
I: Cântările Harului volumul 15 nr. 384